Aikido

osensei2

Aikidō (wikipedia), este o artă marțială japoneză. Aikidō înseamnă textual „calea armonizării energiei,” fiind artă marțială ce face parte din categoria „internă” a stilurilor de luptă. A fost fondat de maestrul japonez Morihei Ueshiba (1883-1969) și se bazează pe utilizarea forței adversarului prin aplicare de tehnici articulare și eschive realizate prin tai sabaki (pivotări în arc de cerc). În aikido se utilizează proiectări, luxări, strangulări și, în mică măsură, lovituri. Aikido își are rădăcinile în jujitsu și tehnicile de luptă cu sabia și sulița utilizate de samurai în Japonia medievală, dar multe dintre tehnicile sale sunt invenția maestrului Ueshiba. Principiile de non-rezistență, utilizarea forței adversarului cât și emblema artei sugerează legături cu alte stiluri interne, de origine chineză: Taijiquan, Baguazhang și Xingyiquan.

Fiind un stil de luptă pur defensiv, Aikido nu organizează și nu participă la competiții. Există în schimb numeroase demonstrații în care măiestria este dovedită cu ajutorul unui uke (atacator).

Fondatorul spunea: Singurul mod in care pot sa explic cu adevarat Aikido, este să desenez un triunghi, un cerc și un patrat.

  • Un triunghi cu virful in sus reprezinta focul, pe cind unul cu virful in jos reprezinta apa. Cele trei laturi ale triunghiului reprezinta diferite trinitati: cerul, pamintul si omenirea; mintea, corpul și spiritul; trecutul, prezentul și viitorul, etc. Un triunghi reprezinta dimensiunea circulatiei ki-ului.
  • Un cerc este emblema universala a infinitului, perfectiunii și eternitatii. Natura se exprima in cercuri, circuite și spirale. cercul poate reprezenta zero-ul, vidul care implineste toate lucrurile. Reprezinta dimensiunea lichida.
  • Un patrat este stabil, ordonat și material. Sta la baza lumii fizice, compuse din pamint, apa, foc și aer. Patratul reprezinta dimensiunea solida.

Triunghiul reprezinta generarea de energie si initiatia; este cea mai stabila postura fizica. Cecul simbolizeaza unificarea, seninatatea si perfectiunea; este sursa tehnicilor nelimitate. Patratul este forma si soliditate, baza controlului. În textele ramase de la maestrul Morihei Ueshiba exista o referire la trei tipuri de antrenament:

  1. Cel al armonizarii mintii individului cu activitatea tuturor lucrurilor din univers.
  2. Cel al armonizarii corpului cu activitatea tuturor lucrurilor din univers.
  3. Cel care face KI-ul ce uneste mintea si corpul sa se armonizeze cu activitatea tuturor lucrurilor din univers.

Adevaratul practicant de Aikido este cel ce atinge aceste trei componente simultan, nu doar in Dojo, ci in oricare alt moment al vietii sale. Rezonanta corpului provine din unitatea mintii și corpului și aceasta rezonanta se armonizeaza cu rezonanta universului. Esența consta in armonizarea rezonantei corpului cu rezonanta universului. Din aceasta se naste caldura, lumina și puterea, toate parti ale unui spirit realizat deplin.

Scopul Aikido-ului nu constă numai in insusirea perfecta a tehnicilor de autoaparare, pentru ca tehnicile sunt doar un mijloc si nu un scop. Mai importanta pentru elev este educarea complexa, pentru ca acesta sa capete o personalitate echilibrata, naturala si puternica, astfel incat la nevoie sa poata rezolva eficient problemele ce-i apar in viata.

Dacă nu te poti controla și avea incredere in tine, daca nu te poti vedea lucid, niciodată nu vei avea incredere in altii și cu siguranta nu vei putea fi capabil sa ai autoritate asupra celorlalti. Scopul antrenamentului nu este de a crea luptatori agresivi ci acela de a perfectiona intelepciunea și auto-controlul. Ca practicant de Aikido, trebuie sa progresezi, sa te perfectionezi și sa nu incerci sa concurezi cu ceilalti.

Aikido poate fi inteles și practicat in mai multe moduri corespunzand nivelelor de dezvoltare individuala si a gradului de maturitate a practicantului, care poate alege din Aikido ceea ce corespunde propriei mentalitati si personalitati. Atractia principala pentru incepatori este metoda de autoaparare pe care Aikido o realizeaza printr-o serie de miscari de neutralizare – fixare sau proiectare a agresorilor. Aceste tehnici nu sunt simple blocaje, ci o serie de miscari si gesturi gesturi capabile sa deturneze atacul.

Ideea centrala in Aikido este de a utiliza armele adversarului impotriva lui și impreuna cu el. In lupta cu mana goala corpul este o arma care, impreuna cu startegia luptei conduc la evitarea atacului și apoi la neitralizarea atacului.

Dacă nu te opui fortei adversarului și eviti orice opozitie directa, atunci nu va fi nevoie sa-ti folosesti propria forta și deci nu obosesti. Este mult mai productiv sa folosesti forta agresorului, a atacului sau, pentru a-l neutraliza.

Eficienta în lupta nu depinde numai de corp pentru ca ea este direct legata de aptitudinea de a discerne realitatea exterioara in modul cel mai obiectiv posibil. Mesajele transmise de simturi au o mare importanta în artele martiale, ca și în viata de toate zilele. Ele permit evaluarea corecta a circumstantelor si determina conduita de urmat și maniera de a aborda lupta. Daca aceste mesaje sunt directe si neafectate de factori perturbatori (impresii, rationamente, amintiri, etc), atunci avem sansa ca informatia pe care o percepem despre o anumita situatie sau moment sa fie complexa și exacta. Pentru a beneficia de astfel de mesaje-senzatii este necesar un antrenament serios și inteligent al tuturor facultatilor nervoase si simturilor noastre.

Antrenamentul continuu și indelungat reda progresiv vitalitatea corpului și are ca efect cresterea vigilentei atat de necesara in artele martiale. Treptat, corpul capata independenta de actiune și decizie și renunta la rolul impus de mental, dobandeste creativitate și maturitate proprie. Aceasta maturitate se traduce in aprecierea realitatilor exterioare printr-o intelegere interioara care se adauga la abordarea exterioara. Fara a se fixa asupra uneia sau alteia dintre componentele dezvoltarii – fizic sau mental – calea propusa de Aikido conduce la uniunea dintre cele doua componente.

Aikido ne invață că toate realitațile fiziologice, fizice, mentale si sociale nu sunt decat fragmente ale unui ansamblu vast, ierarhizat, autonom si perfectibil, dupa modelul unui mare ansamblu care este universul.

„AIKI nu poate fi cunoscut

Prin vorbe scrise sau rostite

Fără a te pierde în vorbe inutile

Învață prin practică”.

O Sensei Morihei Ueshiba

 

Aikido este minunat – si unic. Nu exista mai multe feluri de Aikido. Cel mult exista diverse „felii” din Aikido, mai mari sau mai mici, mai strâmbe sau mai frumoase, tãiate de unul sau de altul dintre cei care practica. In schimb, cati instructori tot atâtea moduri de a transmite sau preda Aikido elevilor. Insusi O Sensei si-a schimbat cu timpul forma de miscare/exprimare si modul de predare al Aikido-ului, pe mãsura ce el insusi evolua/pricepea mai multe/imbatranea. Tot asa, diversi elevi directi ai lui O Sensei, au apucat sa invete doar anumite bucati din arta acestuia, din perioada in care au stat pe langa el, întrucât nu toti oamenii sunt egali, unii din acesti instructori – mai breji – au stiluri de Aikido unanim recunoscute si au infiintat adevãrate scoli/organizatii internationale. Aceste organizatii, multe cu tendinte hegemonice si nedemocratice, sunt din Japonia, USA si Europa de Vest, adicã acolo unde au ajuns/emigrat mai repede elevii lui O Sensei ca sa-si facã o situatie.

SCOLILE TRADITIONALE

Au fost dezvoltate pe baza invataturii predate de O Sensei înainte de începerea rãzboiului. Aiki-Budo. Asa se numea la inceput Aikido. Este un stil mai apropiat de Daito Ryu Aiki-Jujitsu (scoalã lui Sokaku Takeda, profesorul lui O Sensei), adicã o varianta mai dura de Aikido. Acest stil a fost primul predat in strãinãtate de elevii mai timpurii ai lui O Sensei (de exemplu Abbe in Anglia, in anii ’50).

Shin’ei Taido

Scoalã înfiintata de Noriaki Inoue, nepotul lui O Sensei si unul din primii sai elevi. Noriaki pretindea ca stilul lui este diferit de ceea ce face O Sensei, dar pãrerea altora este ca seamãnã mult cu Aiki-Budo.

Yosei-kan Budo

Infiintata de Minoru Mochizuki, unul din primii elevi ai lui O Sensei, dar totodatã elev si al lui Jigoro Kano de la Kodokan (Judo). Acest stil combina Aiki Budo cu Karate, Judo si alte arte martiale.

Yoshin-kan Ryu

Este scoala/organizatia infiintata de Gozo Shioda. Acest elev din anii ’30 al lui O Sensei a activat ca instructor sef de Aikido la politia japoneza. Astfel, el a avut de-a face cu numerosi elevi care trebuiau initiati in Aikido mai repede decât permite metoda de predare traditionala. Se spune ca O Sensei era cam haotic in ceea ce priveste pedagogia iar metoda lui de predare nu se potrivea majoritãtii oamenilor. Stilul Yoshin-kan este mai strict in ceea ce priveste formalizarea procedeelor (bazata pe metoda de predare din armata „faceti unu, faceti doi, etc”), si mai orientata spre aplicatii practice. Yoshin-kan este un stil mai dur, cu angajament corporal robust.

Spre deosebire de alte organizatii de Aikido, Yoshin-kan-ul a intretinut relatii prietenesti cu Aikikai-ul atât in timpul vietii lui O Sensei cat si dupã disparitia acestuia. Organizatia internationala a stilului Yoshin-kan se numeste Yoshin-kai, cu multe filiale active in diverse parti ale lumii. In ultimii ani au apãrut disidenti ai acestei scoli, de exemplu scoala Yoshio-kai, condusa de Takashi Kushida.

SCOLILE MODERNE DE AIKIDO

Aceste stiluri sunt predate de elevi ai lui O Sensei, iar diferentele dintre ele s-au accentuat dupã disparitia acestuia. Fiecare sef de scoalã pretinde sus si tare ca el preda „cel mai autentic Aikido invatat direct de la O Sensei” – si s-ar putea sa fie adevãrat! Daca ne gândim la modul in care O Sensei isi preda invatatura, si la parabola cu orbii care au pipãit un elefant si apoi l-au descris – fiecare altfel, ne putem face o idee de unde atâtea neîntelegeri.Desigur ca fiecare din noi avem preferinte fata de un stil sau altul, insa trebuie sa stãm strâmb si sa judecam drept: fiecare stil are avantajele si dezavantajele sale, iar noi putem invata ceva de la fiecare.

AIKIKAI

Este principala scoala/organizatie internationala, urmasa legitima a lui O Sensei. Aikikai are centrul la Hombu Dojo, Tokyo, si este condus de Kishomaru Ueshiba (Doshu). Instructor sef este Moriteru Ueshiba (Waka Sensei/Dojo-cho), nepotul lui O Sensei. Aikikai patroneazã Federatia Internationala de Aikido (IAF) precum si Federatia Europeana de Aikido (EAF). In realitate acest „stil” este mai mult o umbrela sub care stau cativa profesori mari, destul de diferiti intre ei. Doshu preda un Aikido curgãtor, cu miscãri largi, cu accentul pus pe materia/procedeele standard, fara exercitii cu arme. Dar alti instructori sefi de la Aikikai, de exemplu Chiba Sensei (de la United States Aikido Federation) lucreazã foarte mult cu armele.

Iwama Ryu

Este o scoalã ce promoveazã un stil mai vechi, cu accent puternic pus pe exercitiile cu arme albe. Morihiro Saito, seful acestei ramuri distincte a Aikikai-ului, pretinde ca el pãstreazã cel mai fidel varianta de Aikido pe care o preda O Sensei. Saito a fost elevul lui O Sensei din 1946 pana la moartea acestuia, adicã a avut cea mai lunga ucenicie, dintre toti elevii directi. Se pare ca aceasta este varianta de Aikido pe care o preda O Sensei prin anii ’50, chiar la Iwama. Repertoriul tehnic este mai bogat decât la alte scoli, cu accentul pus pe exercitiile cu arme.

O Sensei a trãit la Iwama multi ani in ultima parte a vietii, alãturi de Saito. Se retrãsese acolo pe vremea când rãzboiul, apoi ocupatia americana si interzicerea de cãtre acestia a artelor martiale, l-au scârbit pe O Sensei de viata la oras. El zicea: „Budo si agricultura, asta este viata adevãrata, nu nebunia de la oras”. Dupã reactivarea artelor martiale in Japonia si inceperea dezvoltãrii internationale a Aikido-ului, O Sensei a continuat sa locuiascã la Iwama si sa facã scurte vizite la Hombu Dojo din Tokyo. Desi constituie o ramura a Aikikai-ului, stilul predat de Morihiro Saito este suficient de diferit de stilul uzual al Aikikai-ului, incat poate fi considerat de sine stãtãtor.

Scolile de Aikido ale lui Ueshiba

Acest stil este predat de Mitsugi Saotome. Organizatia acestuia, ASU din SUA, este afiliata la Aikikai, desi multa vreme a functionat independent. Saotome Sensei are o conceptie eclectica despre Aikido, incluzând cele mai diverse procedee, de la cele mai dure pana la cele mai moi. In plus, lucreazã mult cu armele.

Nippon Kan

Aceasta scoalã a fost înfiintata de Gaku Homma, unul din ultimii Uchi-deshi ai lui O Sensei. Homma Sensei preda in mod foarte traditional si pune un mare accent pe postura corecta, nu numai pe insusirea procedeelor.

SCOLILE BAZATE PE KI

Una din cele mai importante rupturi in lumea Aikido-ului a avut loc in 1974, când Koichi Tohei si-a dat demisia de la Aikikai si a înfiintat scoalã Ki no Kenkyukai (KNK), in care se preda un stil de Aikido cu accentul pus pe dezvoltarea Ki-ului. Din momentul acela, relatiile cu Aikikai-ul au fost inexistente, ca sa nu zicem mai rau. Diversele scoli bazate pe Ki au si intre ele relatii proaste.

Shin Shin Toitsu Aikido sau KNK

Aceasta este scoalã lui Koichi Tohei, care insista asupra dezvoltãrii Ki-ului ca element esential in Aikido. Koichi Tohei era instructorul sef la Aikikai (avea si are singurul certificat de 10 Dan semnat de mana lui O Sensei) si urma sa devinã seful scolii Aikikai deoarece fiul lui O Sensei nu era interesat de Aikido. Când a murit O Sensei, fiul sau, Kishomaru Ueshiba, s-a rãzgândit si a devenit seful scolii – conform traditiei. Probabil ca meseria de contabil era mai putin bãnoasa decât cea de sef al Aikikai. Sa fi fost diferente de pãreri tehnice, sa fi fost neintelegeri personale, cert este ca Tohei s-a desprins din Aikikai si a înfiintat propria sa scoalã si organizatie.

Stilul lui Koichi Tohei se numeste Aikido cu mintea si corpul unificate. Se pune un mare accent pe folosirea Ki-ului nu numai la tehnicile de lupta, ci si in viata de zi cu zi, sau pentru scopuri de sãnãtate. Acest stil este foarte moale, cu miscãri fluide, cu sãrituri si fente – ceva rar vãzut la alte stiluri. Multi instructori sunt preocupati nu de tehnicile de lupta si de aplicatiile practice ale principiilor Aikido-ului, ci de un fel de mistica a „unificãrii mintii cu corpul”. Totusi, ideile promovate in aceste dojo-uri sunt aplicabile si pentru auto-aparare, in afara utilitãtii lor pentru viata obisnuita.

In ultima vreme, Koichi Tohei s-a depãrtat tot mai mult de Aikido si s-a dedicat studiului Ki-ului. Cu toate astea, se pare ca scoalã Ki no Kenkyukai a luat initiativa transformãrii Shin Shin Toitsu Aikido in sport competitiv international, bazat pe demonstratii de Taigi (kata, exercitii prestabilite).

Shin Budo Kai

Este o alta scoalã derivata din Shin Shin Toitsu, cu o materie de studiu foarte vasta. Scoalã este in SUA, condusa de Shizuo Imaizumi, fost Uchi-deshi la O Sensei in 1964. Totusi el a invatat mai mult de la Koichi Tohei, pe care l-a urmat când s-au despãrtit de Aikikai. Ulterior, Imaizumi s-a separat si de Kohei, infiintand in 1989 Shin Budo Kai. Materia de studiu a scolii este destul de bogata, cuprinde exercitii de Ki, procedee de Aikido si exercitii cu arme.

Kokikai

Scoalã infiintata de Shuji Maruyama, fost instructor sef la filiala din SUA a lui Ki Society (organizatia lui Tohei). Dupã ce a demisionat din Ki Society, el a infiintat Kokikai-ul. Este un stil moale de Aikido, care promoveazã procedee tehnice cat mai eficiente realizate cu minim de efort. Se face un antrenament distinct pentru Ki si se folosesc cele „4 principii de unificare a corpului cu mintea” având o formulare diferita de cea a KNK-ului. Se pune accentul pe testele de Ki de nivel inferior.

Seidokan Ryu

Este o scoala/organizatie derivata din Shin Shin Toitsu, care preda dezvoltarea Ki-ului. Scoalã a fost infiintata de R. Kobaiashi, fost instructor sef la Ki Society of Southern California si elevul lui Tohei. In 1981 a pãrãsit Ki Society si a infiintat Seidokan-ul, organizatie independenta de Ki Society dar care a stabilit oarecari relatii cu Aikikai-ul. Stilul Seidokan se caracterizeazã prin procedeele tehnice (aruncãri, etc.) fãcute cu miscãri mai compacte (cu amplitudine/raza mica).

Federatia de Ki a Marii Britanii

Organizatie infiintata de Kenneth Williams, fost la inceputuri asistentul/Uchi-deshi al lui Kenshiro Abbe prin anii ’50. A inceput sa studieze Aikido la o scoalã dura de Aiki-budo. Prin anii ’60 a pãrãsit Aikikai-ul si a practicat cativa ani in mod independent, iar in 1976 a devenit elevul lui Kohei si a infiintat Federatia de Ki din Marea Britanie. In 1986, Williams s-a retras din KNK impreuna cu organizatia sa. Federatia de Ki a continuat sa activeze neafiliata la vreo organizatie mondiala, promovând stilul personal al lui Williams, stil ce contine elemente de Aikido din toate perioadele studiilor sale. Scoalã vrea sa predea un stil mai usor de asimilat de elevii ne-japonezi.

KAC

Nu este o scoalã independenta ci o organizatie mai mica din SUA, condusa de Sensei Jones. Acesta a început sa studieze Aikido cu Kenneth Williams pe când acesta practica o forma dura, dar ulterior a invatat de la numerosi profesori cu cele mai variate stiluri. Conceptia scolii este ca fiecare profesor mare de Aikido are ceva interesant de arãtat. Desi are convingerea ferma ca exercitiile de Ki sunt de mare importanta pentru învãtarea Aikido iar tehnica de Aikido trebuie sa fie subtila si fara efort, considera ca si actiunea musculara solida este la fel de necesara. Aspectele corporale sunt la fel de importante ca si cele mintale, constituind fete ale aceleiasi monede, ambele trebuind antrenate la fel de constiincios si sincer. Ideile bune trebuie luate de oriunde pot fi gãsite. Practicantii cautã „adevãrul” si sunt partizanii existentei a cat mai multor stiluri (valoroase), dar sunt impotriva politicilor si organizatiilor acaparatoare. Au o ideie fixa – se opun competitiei.KAC este asociata acum cu Federatia de Ki din Marea Britanie a lui Williams.

SCOLI SPORTIVE

Cealaltã „mare schisma” din istoria Aikido-ului s-a petrecut tot in timpul vietii lui O Sensei, când Kenji Tomiki a propus „rationalizarea” predãrii Aikido-ului, cu ajutorul Kata si al competitiei. De la inceput a existat si continua sa fie o mare ruptura intre scolile bazate pe ideologia lui Tomiki si celelalte scoli de Aikido. In ultimii ani au apãrut cativa disidenti din scoala lui Tomiki, care au pãrãsit ideea competitiei.

Tomiki Ryu

Este creatia unui elev al lui O Sensei, Kenji Tomiki, care a inceput sa practice Aikido când avea 4 Dan in Judo (era un elev strãlucit a lui Jigoro Kano). Tomiki (9 dan Aikido, 8 dan Judo) a lucrat ca profesor de educatie fizica la Universitatea Waseda din Tokyo si a constatat ca studentii/tinerii sunt foarte motivati/atrasi de competitie (pe care el o cunostea de la Judo). Stilul Tomiki de Aikido include competitia individuala iar materia de studiu este foarte bine structurata. Predarea materiei se face prin kata iar competitia poate fi cu mana goala sau cu cutitul (de cauciuc).Tomiki credea ca rationalizarea predãrii Aikido-ului, bazat pe aceleasi idei pe care le-a folosit Jigoro Kano in Judo, va usura insusirea Aikido-ului in Universitãtile japoneze. De asemenea, credea ca introducerea unui aspect competitional va stimula invatatura si va ascuti atentia practicantilor, care aveau astfel o posibilitate de verificare a cunostintelor însusite. De fapt ideea competitiei a fost motivul principal al rupturii de O Sensei, care respingea cu fermitate orice fel de competitie.

Fugakukai

O scoalã desprinsa din Tomiki-ryu dar care nu are competitii. Este condusa de Karl Geis. Jiyushinkai.Aceasta scoalã s-a desprins din Fugakukai.

 

In Bistrita Aikido se practica din 2005

Instructor: – Todica Bogdan – centura neagra  3 dan