Din drag pentru arte marțiale: Ce este Zenul?
Ce este Zenul?
zazen_by_aik_art-d3i4agr
Ce este Zen ?
Zenul este transmisia exactă a practicii zazen. Este practica posturii şi a respiraţiei corecte, cu corpul şi mintea unificate, abandonând astfel orice idee sau spirit de cautare ori de profit personal, detaşat de complicaţiile minţii egoiste. Este postura în care "trezitul" Shakyamuni a atins iluminarea acum 2600 de ani. Maestrul Deshimaru o numea "Întoarcerea la condiţia normală, originară, universală a corpului şi a minţii".
Zazenul se adresează deci tuturor, fără deosebire de vârstă, sex sau inteligenţă. Practicat cu regularitate, urmând învaţătura maeştrilor autentici ai transmisiei, el conduce la transformarea radicală a viziunii noastre asupra lumii şi aduce fericirea profundă în viaţa cotidiană. Mintea noastră îngustă, egoistă şi complicată se deschide negreşit înţelepciunii celei mai înalte - înţelepciunea trezirii - iar spiritul compasiunii universale creste în noi inconstient, natural, automat. Kodo Sawaki spunea: "Lasati zazenul să facă zazen!".
Zenul nu este filosofie, nu este psihologie, nu este doctrină. El este dincolo de filosofii, de concepte, de forme. Esenţa zenului nu se exprimă prin cuvinte.
Ce este Sesshin?
Un sesshin este o perioadă de practică intensă care se desfăsoară pe parcursul mai multor zile. În mod tradiţional, pe timpul unui sesshin, cei care participă locuiesc împreună şi iau parte la toate activităţile templului, urmând o altă existenţă decât existenţa lor personală. De-a lungul unei zile, perioadele de zazen sunt intercalate cu perioade de samu (muncă fizică) care reprezintă extinderea practicii în activităţile cotidiene.